M-am trezit cu cuvântul DACĂ în cap, în această dimineață.
Să vizualizăm împreună cum ar fi dacă:
– Oamenii n-ar mai fi lacomi sa ia de la altii, deci nu ar mai fi armament, armată și toate resursele care merg într-acolo s-ar da pentru abundența fiecăruia?
Nu ar mai exista săraci. Doar în 2024 SUA a cheltuit peste 900 de bilioane de dolari în armament, informatie luată de pe internet. Nefiind în război. Mă întreb dacă ar fi, la cât s-a ridicat cifra?
Sau de fapt nu e un război aparent. Aici ar fi de văzut ce e aia război? Cu adevărat? E nevoie să ucizi oameni ca să numim asta război? Sau e suficient sa controlezi conducerea unei țări, care și ea la rândul ei își controlează populația… O lăcomie care se extinde pervers și în tăcere…
Da, la asta și femeile pot contribui foarte bine. Nu mai e nevoie de mușchi. Acum ambele sexe merg la război, cotidian. De la războaiele în familie, în companii, în trafic, până în primării, guverne, și între națiuni.
Forțele iubirii sunt printre noi, nu au plecat niciodată. Putem să ne hrănim din ele și să răspândim pe pământ lumina.
Așa să ne ajute Dumnezeu.
Care e tot ceea ce E.
E Substanța din spatele manifestării.
Substanța care alimentează manifestarea, dar nu o generează direct. Lasă manifestarea să se auto genereze din substanța Sa.
Singura condiție e ca manifestarea să se poată alimenta de la Sursă.
Ființele fără lumină se alimentează pe orizontală de la lumina altora și nu Direct. Pentru că și-au blocat accesul prin vibrația lor joasă. Nu mai pot atinge lumina.
Majoritatea au uitat cum să o facă conștient și își pierd lumina în dezechilibre emoționale–mentale.
Puțini se Înalță spre Sursa, o iubesc… Și o beau.
Liberi să spunem ce gândim, în orice moment.
Liberi să alegem orice ne cheamă/ne place, adică liberi de Frică.
Pentru că în Dumnezeu nu poate fi frică.
Frica e rezultatul Separării.
Libertatea e rezultatul Unității.
Sunt una cu Totul.
Fac parte din rețeaua invizibilă și conștientă de lumină prin care informația curge simultan.
Nu e nimic întâmplător.
Deci nu poate să-mi fie frică.
În Totul circulă o inteligență perfectă.
Singura inteligență care lipsește e atunci când nu captăm acest adevăr și ne pierdem în frică și… Dezordine.
– Cum ar fi dacă am face întotdeauna Binele?
Toate gesturile noastre, tot ce manifestăm să fie în conștiința Binelui. Nimic lăsat baltă sau considerat fără importanță.
Făcând cel mai mic Bine îl fac pentru manifestarea Întregului.
Acolo unde suntem să facem doar Bine. Fără lașitate.
Cum ar fi viața noastră așa?
În loc să cerșim prin biserici să ne fie bine… cum ar fi dacă ne-am concentrat pe Binele pe care îl manifestăm? Cu toate implicațiile în agricultură, medicină, învățământ… Uriașe!
Pe noi înșine așa cum suntem… Nu ne-am mai respinge… Am iubi tot ceea ce ne înconjoară, tot ceea ce ni se întâmplă, toate ființele.
Deci cum ar fi dacă am trăi în Iubire?
Cum ar fi dacă am trăi pe bune?
Dacă ne-am asuma asta?
Dacă am urca la cârma propriei vieți… Mă rog viața nu e noastră, dar ni se dă Scena și Rolul.
Ne-am născut aici într-o lume care țipă, urlă, se zbate și facem prin imitație la fel. Începând cu familia sau cel târziu cu „învățământul” unde suntem pedepsiți, certați, ni se urlă „ca să ascultăm”… E o nebunie curată. Care devine „normalul”.
Cum ar fi dacă am tăcea în capetele noastre?
Dacă s-ar face Liniște…
Am auzi…
Te-am auzi Doamne.
Pe Tine și pe Mesagerii Tăi.
Cum simt o imensă recunoștință pentru toți mesagerii Tăi Doamne, pentru brațele tale încarnate sau nu.
Pentru cei încarnați care emană de aici, din acest Corp vibrația Ta, cheamă la Trezire, ne hrănesc din toate timpurile, din toate locurile.
Binecuvântați sunt ei, cunoscut sau anonimi… Și de cele mai multe ori anonimii… Altfel martiri…
Martirii inconștienței care domină aici.
Simt multă recunoștință Doamne de acest Paște, fie ca Învierea să devină mai mult decât simbol, să devină REALITATE!
Fie ca pulsațiile tale de Iubire și Forță spirituală și Înțelepciune să ne atingă și să ne alimenteze pe cât mai mulți!
Înscrieți-vă pentru a afla noile activități și apariții de carte, și primiți un voucher de 10% reducere.
(max 2 mail-uri lunar).